În martie sărbătorim femeile!
Luna martie este luna femeilor. Și cum mai bine să sărbătorim femeile, decât prin a ne aduce aminte realizările femeilor din medicina românească.
Vorbim despre Prof. Dr. Ana Aslan, medic român specialist în gerontologie, inventator al Gerovitalului, remediu anti-îmbătrânire folosit în întreaga lume, și fondatoarea primului Institut de Geriatrie de pe mapamond.
Ana Aslan s-a născut în 1897, la Brăila, în România. Între 1915 și 1922, a studiat la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din București, specializându-se în cardiologie, gerontologie și geriatrie.
Întreaga sa carieră a înflorit datorită descoperirii legate de proprietățile terapeutice de tip biotrofic ale procainei. Astfel, între anii 1946 și 1956, efectuând numeroase cercetări clinice și experimentale, a dezvoltat vitamina H3, ceea ce avea să devină Gerovital, primul produs farmaceutic folosit pentru întârzierea procesului de îmbătrânire.
Între timp, în 1952, înființează primul Institut de Geriatrie din lume, care a devenit mai târziu Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, instituție dedicată cercetărilor de gerontologie clinică și asistență medicală pentru persoanele de vârsta a treia.
Deși la început a fost privită cu scepticisim, miile de pacienți care au încercat de-a lungul timpului soluția creată de Dr. Aslan, au avut rezultate remarcabile, constatându-se fără îndoială că procesul de îmbătrânire este încetinit cu 40%. Propunerea noului tratament a fost astfel recunoscută.
Descoperirile ei nu s-au oprit aici, în 1960 începând dezvoltarea unui nou produs: Aslavital, folosit pentru tratamentul profilactic ale proceselor de îmbătrânire cerebrală și cardiovasculară, astenie fizică și mentală sau pierderile de memorie.
Tratamentele cu Gerovital au fost folosite de figuri importante din istoria mondială: Charles de Gaulle, Salvador Dali, Mao Zedong, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Greta Garbo, Konrad Adenauer, John F. Kennedy, dar și de Elena și Nicolae Ceaușescu.
Ana Aslan a fost membru al Organizației Mondiale a Sănătății, Academiei de Știinte din New York, Consiliului Mondial pentru Problemele Urgenței – Olanda, Societății Americane de Gerontologie și președinte al Asociației Internaționale de Gerontologie, precum și al Societății Române de Gerontologie.
Ana Aslan s-a stins din viață în 1988 în București. În 2001 a fost înființată Fundația Internațională Ana Aslan, care are ca scop promovarea culturii, știintei și asistenței publice pentru persoanele vârstnice.